Lyrics of
Meursault - Icar

Ziua s-a stins, timpul mi s-a dus,
Alt ac de ceas pe veci îmi e răpus,
În minte-mi zace un gând despletit,
Dureri, un chin, sufletu-i răscolit.

Voci mi se-adună,
Se sparg în timpan (se sparg în timpan),
Când mințile îmi beau (mințile îmi beau),
Într-un un gol adânc,
Mă arunc Icar (mă arunc Icar).


Clipele trec, durere nu m-ai iertat
Am greșit, mi-ai greșit, îți sunt îndurerat,
Lanțuri amintiri, prizonier pierdut,
N-am uitat, n-ai uitat, sunt un deținut.

Epilogu-i pictat,
Țipăt ascuns în dinți (ascuns în dinți),
Mă pierd, te cuprind, (mă pierd, te cuprind),
În priviri rătăcind,
Te-am pierdut în zbor printre mii de sfinți.


Voci mi se-adună,
Se sparg în timpan,
Când mințile îmi beau (mințile îmi beau),
Într-un un gol adânc,

Voci mi se-adună,
Se sparg în timpan (se sparg în timpan),
Când mințile îmi beau (mințile îmi beau),
Într-un un gol adânc,
Mă arunc Icar,
Să mă-ntorc din drum nu mai pot acum.